David Brati
20-01 2021 07:39
wrote:
Amintiri...
1. Ce este istoria?
2. Cronologie
3. Domnitorii Tarii Romanesti
De ce am ales sa incep asa? Ce reprezinta acesta introducere? Sunt sigura ca multe persoane care vor citi isi vor aduce aminte de prima ora de istorie si primul test al profesorului Mihail Plaiasu. Ca multi alti elevi ai Codlei, asa l am cunoscut si eu pe dumnealui, in clasa a V-a, in prima ora de istorie, atatea emotii..atatea ganduri ma incercau.. Pe atunci, nu stiam ca eu voi ajunge sa indragesc atat de mult un profesor, pentru omul care este, iar mai apoi pentru dascalul din el.
Sa am un raport profesor-elev atat de apropiat, dar, odata cu trecerea timpului, s au concretizat toate cele de mai sus, definind astfel conceptul de profesor ideal.
Scriu despre el, despre omul si cadrul didactic, Mihail Plaiasu, dar..la trecut.
Lacrimile ma incearca...atatea amintiri imi inunda mintea, sufletul..parca ieri am trait toate acestea.
- Ce stii tu, Anuto, despre viata, despre ce este ea?! N ai vazut si inca n ai trait nimic, abia acum o sa te lovesti de adevaratele probleme ale vietii. Asa imi spunea adesea,cata dreptate avea...eu...mereu radeam, ii spuneam ca il voi suna cand voi avea o problema, asa cum a si fost de altfel..imi raspundea increzator.."suna Anuta, te ajut, nu esti tu fata mea, ca doar pe biletel..tii minte ce ai scris ,nu?" (Biletel ce facea parte din cadoul surpriza de pensionare) Radeam amandoi..
Mereu glumet, increzator, sigur pe sine dar si exigent cand venea vorba de invatat, de scoala, asa mi l aduc aminte cu drag pe "proful de istorie".
Atat de multe amintiri cu dansul, as putea scrie o carte despre toate acestea, sigur ar fi mandru de mine, si ar adauga replica "Ana, iti mananc nasul". ....
Mainile imi tremura, sufletul imi este cuprins de emotie, lacrimile si au facut simtita prezenta...retraiesc fiecare sentiment in parte la reamintirea acelor vremuri nu de mult apuse..
Cuvintele par irosite, sunt inlocuite de o durere prea mare, o durere ce nimeni nu a stiut ca se va instala atat de repede in vietile si sufletele noastre..domnule profesor..imi veti lipsi, imi vor lipsi sfaturile dumneavoastra, glumele, povestile..imi va lipsi totul !
Am ramas doar cu minunatele amintiri ce va fac nemuritor in mintea si sufletul meu, cu minunatele amintiri din scoala generala cand ma scoteati la tabla zicandu mi "Alberta, hai sa scrii la tabla" sau azi o ascultam pe Ana".
Toate aceste vorbe imi vor lipsi.. imi vor lipsi cuvintele de parinte care ma certau cand nu stiam ceva, dar care imi spuneau, imi explicau ca sa pot intelege mai bine.
Am ramas cu acele amintiri care ma vor lega mereu de dumneavoastra, si nu doar prin raportul profesor-elev, caci noi, am depasit acea legatura fiind una mai stransa precum una dintre un parinte si un copil.
Imi vor lipsi atat de mult vorbele dumneavoastra..."Ana, te mananc, cum sa nu stii?!" Imi vor lipsi datile cand discutam la telefon cu orele. Cand ne amuzam si radeam pe diferite subiecte, cu gandul la amintirile acumulate de a lungul anilor de gimnaziu, si nu numai.
Cand in sfarsit am ajuns sa fim colegi, sa intru in sistemul de invatamant, radeati de mine ca nu stiu in ce m am bagat, ca ati vrea sa ma vedeti predand in fata copiilor....dar stiti, datorita dumneavoastra am ajuns unde sunt azi.
Mi ati insuflat dragostea pentru aceasta meserie, m-ati ajutat atunci cand v-am cerut ajutorul...si nu au fost putine dati, iar pentru toate aceste lucruri va sunt vesnic recunoscatoare, pentru ca m-ati invatat numai de bine, m-ati invatat tot ce stiu azi, mi ati fost ca un tata, iar eu am simtit ca tineti la mine ca la propria fiica.
Printre atata durere..am reusit sa smulg de la mine un mic zambet, un zambet cu gandul la toate amintirile pe care le am cu dumneavoastra, pe care le am acumulat de a lungul a celor 9 ani de cand ne cunoastem...insa durerea este mult prea mare pentru a o exprima acum in cuvinte, tot ce vreau sa stiti este ca veti ramane vesnic in amintirea mea!
Va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine, drum lin catre cer, profesor drag! Dumnezeu sa va odihneasca in pace!
Ana-Maria Albert
David Brati
20-01 2021 07:39
wrote:
Amintiri...
1. Ce este istoria?
2. Cronologie
3. Domnitorii Tarii Romanesti
De ce am ales sa incep asa? Ce reprezinta acesta introducere? Sunt sigura ca multe persoane care vor citi isi vor aduce aminte de prima ora de istorie si primul test al profesorului Mihail Plaiasu. Ca multi alti elevi ai Codlei, asa l am cunoscut si eu pe dumnealui, in clasa a V-a, in prima ora de istorie, atatea emotii..atatea ganduri ma incercau.. Pe atunci, nu stiam ca eu voi ajunge sa indragesc atat de mult un profesor, pentru omul care este, iar mai apoi pentru dascalul din el.
Sa am un raport profesor-elev atat de apropiat, dar, odata cu trecerea timpului, s au concretizat toate cele de mai sus, definind astfel conceptul de profesor ideal.
Scriu despre el, despre omul si cadrul didactic, Mihail Plaiasu, dar..la trecut.
Lacrimile ma incearca...atatea amintiri imi inunda mintea, sufletul..parca ieri am trait toate acestea.
- Ce stii tu, Anuto, despre viata, despre ce este ea?! N ai vazut si inca n ai trait nimic, abia acum o sa te lovesti de adevaratele probleme ale vietii. Asa imi spunea adesea,cata dreptate avea...eu...mereu radeam, ii spuneam ca il voi suna cand voi avea o problema, asa cum a si fost de altfel..imi raspundea increzator.."suna Anuta, te ajut, nu esti tu fata mea, ca doar pe biletel..tii minte ce ai scris ,nu?" (Biletel ce facea parte din cadoul surpriza de pensionare) Radeam amandoi..
Mereu glumet, increzator, sigur pe sine dar si exigent cand venea vorba de invatat, de scoala, asa mi l aduc aminte cu drag pe "proful de istorie".
Atat de multe amintiri cu dansul, as putea scrie o carte despre toate acestea, sigur ar fi mandru de mine, si ar adauga replica "Ana, iti mananc nasul". ....
Mainile imi tremura, sufletul imi este cuprins de emotie, lacrimile si au facut simtita prezenta...retraiesc fiecare sentiment in parte la reamintirea acelor vremuri nu de mult apuse..
Cuvintele par irosite, sunt inlocuite de o durere prea mare, o durere ce nimeni nu a stiut ca se va instala atat de repede in vietile si sufletele noastre..domnule profesor..imi veti lipsi, imi vor lipsi sfaturile dumneavoastra, glumele, povestile..imi va lipsi totul !
Am ramas doar cu minunatele amintiri ce va fac nemuritor in mintea si sufletul meu, cu minunatele amintiri din scoala generala cand ma scoteati la tabla zicandu mi "Alberta, hai sa scrii la tabla" sau azi o ascultam pe Ana".
Toate aceste vorbe imi vor lipsi.. imi vor lipsi cuvintele de parinte care ma certau cand nu stiam ceva, dar care imi spuneau, imi explicau ca sa pot intelege mai bine.
Am ramas cu acele amintiri care ma vor lega mereu de dumneavoastra, si nu doar prin raportul profesor-elev, caci noi, am depasit acea legatura fiind una mai stransa precum una dintre un parinte si un copil.
Imi vor lipsi atat de mult vorbele dumneavoastra..."Ana, te mananc, cum sa nu stii?!" Imi vor lipsi datile cand discutam la telefon cu orele. Cand ne amuzam si radeam pe diferite subiecte, cu gandul la amintirile acumulate de a lungul anilor de gimnaziu, si nu numai.
Cand in sfarsit am ajuns sa fim colegi, sa intru in sistemul de invatamant, radeati de mine ca nu stiu in ce m am bagat, ca ati vrea sa ma vedeti predand in fata copiilor....dar stiti, datorita dumneavoastra am ajuns unde sunt azi.
Mi ati insuflat dragostea pentru aceasta meserie, m-ati ajutat atunci cand v-am cerut ajutorul...si nu au fost putine dati, iar pentru toate aceste lucruri va sunt vesnic recunoscatoare, pentru ca m-ati invatat numai de bine, m-ati invatat tot ce stiu azi, mi ati fost ca un tata, iar eu am simtit ca tineti la mine ca la propria fiica.
Printre atata durere..am reusit sa smulg de la mine un mic zambet, un zambet cu gandul la toate amintirile pe care le am cu dumneavoastra, pe care le am acumulat de a lungul a celor 9 ani de cand ne cunoastem...insa durerea este mult prea mare pentru a o exprima acum in cuvinte, tot ce vreau sa stiti este ca veti ramane vesnic in amintirea mea!
Va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine, drum lin catre cer, profesor drag! Dumnezeu sa va odihneasca in pace!
Ana-Maria Albert
